Pe 30 septembrie 2024, la împlinirea a 45 de ani, am avut onoarea de a lansa cartea „Răspunde vieții cu DA, NU o mai amâna!” într-un loc care respiră istorie și eleganță – Palatul Noblesse. A fost mai mult decât o simplă aniversare; a fost o celebrare a curajului de a-mi asculta copilul interior, cel care mi-a fost un ghid blând în momentele de îndoială și m-a inspirat să aștern cuvinte pe hârtie, chiar și atunci când frica îmi șoptea că nu sunt destul de bună. Lansarea cărții de ziua mea a fost modul meu profund de a-i mulțumi pentru curajul cu care m-a inspirat să-mi urmez visurile, când temerile îmi păreau de nestăpânit. A fost, de asemenea, o zi cu o semnificație dublă pentru mine, deoarece fiica mea cea mare, proaspăt studentă la medicină, a început facultatea în aceeași zi. Mândria pe care o simt pentru ea și pentru fiica cea mică, în vârstă de 8 ani, care și-a lansat propria carte în aceeași seară, este de nedescris. Fiecare dintre ele îmi oferă o perspectivă nouă asupra modului în care copilul interior, dacă este îngrijit, își poate găsi reflecția în copiii noștri exteriori, care cresc echilibrați și încrezători.
Scrierea acestei cărți a fost răspunsul la o chemare interioară ce nu-mi dădea pace – un gând pe care îl tot amânam, spunându-mi că „poate mâine, poate cândva...” și care, totuși, nu pleca. Și nu a fost deloc un proces liniar sau simplu. A fost un haos frumos între momentele când copiii mei aveau nevoie de mine, ședințele de terapie îmi umpleau agenda, iar timpul se dilata și contracta ca un elastic. Dar noaptea devenea aliatul meu secret, când ideile îmi bântuiau gândurile și mă trezeam să le notez. Fiecare pagină scrisă părea nedemnă de o carte, ca și cum cuvintele nu aveau greutatea necesară. Dar, printre îndoieli, șoapta copilului meu interior îmi amintea cu blândețe să merg mai departe. Vedeam cum Karina, fetița mea de 8 ani, mă imita cu entuziasm, pretinzând că și ea scrie o carte. Atunci am înțeles: „E bine așa, continuă. Fii un exemplu bun pentru copiii tăi.” Și sigur că, așa cum pe mai toți părinții grijulii îi macină întrebarea „Oare sunt un părinte suficient de bun, că în loc să stau mai mult cu ei, stau cu nasul în muncă?”, evident că mă frământa și pe mine, simțind că sacrificam mult timp pe care puteam să-l petrec cu copiii mei. Iar răspunsul pe care eu mi-l dau la această întrebare este: Copiii nu caută perfecțiunea într-un părinte și nici nu pot evalua acel „suficient de bun”; însă ei simt energia pe care o aducem în relația cu ei. Nu cred în conceptul „timp de calitate,” pentru că iubirea adevărată și prezența emoțională nu se pot măsura sau calcula în momente atent alese ori atent cronometrate. Calitatea nu stă în minute sau ore, ci în felul în care copiii ne simt alături, în naturalețea conexiunii și în sinceritatea cu care ne trăim rolul de părinți, clipă de clipă. Bunătatea părintească nu înseamnă doar joacă și timp petrecut împreună, ci și modele reale de viață. Iar uneori asta înseamnă joacă, alteori înseamnă muncă. Copiii au nevoie de părinți care să le fie aproape emoțional, care le oferă susținere,iubire, dar și care îndrăznesc să fie un exemplu de curaj și perseverență în munca lor. Așa învață că munca nu este o povară, ci o parte firească a vieții, o manifestare a dăruirii și a responsabilității pe care o avem față de noi înșine și față de cei dragi, o expresie a valorilor noastre, un drum către împlinirea personală. E un dar să-i lăsăm să vadă că și atunci când suntem implicați în alte activități profesionale, o facem cu devotament, iar astfel învață că iubirea pentru familie se poate exprima și prin ceea ce clădim zi de zi pentru ei. Viktor Frankl spunea că sensul vieții vine din muncă, dragoste și curaj – iar acestea sunt lecții pe care vreau să le transmit copiilor mei.
Decizia de a începe să scriu această carte a venit într-un grup de dezvoltare personală, când fiecare dintre noi, a fost întrebat care e cea mai mare frică a sa. Pe lângă temerile cele mai comune, precum moartea sau boala, frica ce m-a pătruns cu intensitate mai toată viața a fost aceea de a fi percepută ca fiind proastă. Am fost surprinsă să aud un cor de „și eu, și eu...”. În acel moment am înțeles că nu sunt singura care trăiește această teamă și am decis că voi scrie despre ea.
Ani la rând, în mintea mea a existat o idee fixă: doar marii scriitori își pot permite să scrie o carte. Oamenii cu opere voluminoase, cu nume gravate în paginile istoriei literare. Nu eu, cea fără experiență și artă a scrisului (deși, undeva în trecut, mă regăseam printre elevii preferați ai profesoarelor de limbă română și latină). Cu toate acestea, întrebarea: „Cine sunt eu să aștern pe hârtie cuvinte care să conteze?” era ca o umbră constantă care mă ținea departe de primul pas.
Dar apoi, mi-am răspuns tot printr-o întrebare – „cum poți acumula experiență dacă nu începi de undeva?” Am realizat că fiecare maestru a fost cândva un începător, că fiecare poveste de succes a început cu o propoziție șovăitoare. Și atunci am decis că voi începe, chiar dacă îndoiala îmi șoptea la ureche că nu sunt suficient de bună. Așa am realizat că adevărata putere stă în a-ți da voie să fii vulnerabil, în a îmbrățișa imperfecțiunea și a înainta, chiar și atunci când nu ești o personalitate remarcabilă. Așadar, am început să scriu, pas cu pas, lăsând în urmă prejudecata că doar operele personalităților remarcabile merită publicate. Am înțeles că experiența nu se câștigă din așteptare, ci din acțiune, din curajul de a îmbrățișa începuturile – cu toate emoțiile, greșelile și revelațiile pe care le aduc. Au fost nenumărate momente în care am spus „stop”, întrebându-mă dacă „are sens să continui și ce vreau să demonstrez cu adevărat? De ce să scriu o carte când lumea e plină de autori consacrați, de opere titrate și nume mari?” Adevărul este că nu voiam să demonstrez nimic altora, ci doar mie. Era un act de eliberare, un mod de a-mi înfrunta frica și de a arăta că nu trebuie să fii „un scriitor cu o vastă experiență” pentru a scrie ceva ce ar putea fi de ajutor pentru mulți oameni. Voiam să arăt că, indiferent cât de mic te simți într-o lume mare, ai dreptul să îți faci vocea auzită și să îți pui amprenta – oricât de nesigur ar părea drumul.
Sprijinul pe care l-am simțit în acea seară, de la familia mea, de la oamenii cu care lucrez în terapie, prietenii și colaboratorii prezenți, mi-a amintit că niciun drum nu este parcurs de unul singur.
Un alt moment special al evenimentului a fost recunoașterea și aprecierea celor care au contribuit la cartea mea cu recenzii de suflet. Am fost profund onorată de cuvintele domnului Ovidiu Alexandru Raetchi-Ambasadorul României în Japonia, un om cu o experiență literară remarcabilă, care a adus o profunzime aparte temelor abordate în cartea mea. Reflecțiile sale oferă o notă de rafinament și mă fac să privesc cu o recunoștință profundă timpul și gândurile pe care le-a dedicat lucrării mele.
De asemenea, un gând plin de apreciere se îndreaptă către Lector Univ. Dr. Psih. Marinela Sîrbu, una dintre acele figuri rare din sistemul educațional care reușesc să îmbine cunoașterea cu empatia, înțelepciunea cu blândețea. Recenzia sa m-a emoționat profund și mă încurajează să continui acest drum. Iar Clementina Anghelache, editorul meu, a fost Zâna cea Bună care mi-a transformat visul în realitate. Fără viziunea ei clară și dedicarea cu care m-a ghidat, această carte nu ar fi prins viață.
Le sunt profund recunoscătoare pentru încrederea acordată și pentru susținerea pe care mi-au oferit-o și întregii echipe a Revistei PSYCHOLOGIES, sponsorilor: Palatul Noblesse; Nutrivita; Pharmabrands; Domeniile Sâmburești; AQUA Carpatica; L’endorphine; Thermomix; Lis Studio; Yamuna România.
Și așa cum cartea „Răspunde vieții cu DA, NU o mai amâna!” este un tribut adus copilului meu interior, fiecare pagină reprezintă și o invitație pentru voi, cititorii mei, de a vă conecta cu esența voastră. Cartea poate fi comandată aici: https://go.psychologies.ro/comanda-carte-corina-danu și vine la pachet cu o scrisoare de inspirație, specială pentru momentele în care veți dori să vă reconectați cu copilul vostru interior.
Privește viața cu înțelepciune: răspunde vieții cu DA, NU o mai amâna!
Psiholog Corina DaNu
